Pugilistul Ionuț Ion, alias Jo Jo Dan, a declarat că și-ar dori să urce în categorie de la 63,5 kilograme la 67 de kilograme, dar a precizat că va lupta doar acolo unde va avea ocazia să se bată pentru titlul mondial la profesioniști.
Pugilistul Ion Ionuț, alias Jo Jo Dan, a fost învins în meciul pentru titlul interimar al categoriei semimijlocie, în versiunea WBC, sâmbătă, la Istanbul, de turcul Selçuk Aydin.
„Mi-aș dori să lupt la 67 de kilograme, să fac performanță. Mă simt mult mai bine și la antrenamente la această categorie. Sunt mai puțin stresat cu pierderea kilogramelor. Mă antrenez mai bine, am mai multă energie, am mai multă putere în pumni. O să lupt acolo unde o să am șansa să o fac pentru titlul mondial. Știți cum e vorba aia «câinele cu burta plină doarme sub căruță, câinele cu burta goală mușcă». Nu aveam mai multă forță decât turcul, dar vă asigur că el a simțit forța pumnilor mei, l-am ghicit de două ori în burtă la sfârșitul rundei a noua și la finalul meciului, în runda a 12-a”, a spus Ionuț Ion.
Jo Jo Dan a afirmat că experiența căpătată în meciul cu Selçuk Aydin este benefică pentru viitorul său în boxul profesionist. „A fost o experiență bună pentru mine, din care am avut multe de învățat. Meciul în sine a fost unul greu, cu un adversar destul de tare și de puternic. Eu cred că mi-am făcut destul de bine meseria în ring și nu mi-am făcut țara din care provin de râs, dar totul a luat o altă întorsătură. Sper la o rejucare, să ne batem încă o dată și să vedem cu adevărat cine e mai bun”, a adăugat românul.
Jo Jo Dan a crezut, imediat după terminarea partidei, că a câștigat lupta cu Selçuk Aydin, el fiind chiar felicitat în acest sens de către sportivul turc, dar și de promotorul acestuia, Amet Oner. „După terminarea meciului am crezut că am câștigat, antrenorul a sărit în ring, iar galeria turcilor amuțise. Am sărit în sus de bucurie că am câștigat, dar arbitrii au avut altă părere. Promotorul turcului a venit la mine și mi-a pupat mâna. Eu am rămas uimit și i-am spus că sper să fie o decizie corectă, iar el mi-a spus că o să fie. După meci m-am dus la Selçuk să-l îmbrățișez, el mi-a răspuns la îmbrățișare, și mi-a spus că eu am câștigat înainte să se dea decizia”, a subliniat sportivul român.
Pugilistul român a explicat și faza din a doua repriză când în urma unui croșeu de dreapta, Aydin a căzut la podea, dar nu a fost numărat de arbitrul de ring. „La finalul rundei a doua, vrând să se arunce, l-am prins cu un croșeu de dreapta. El a pus și genunchiul și mâna jos și normal trebuia numărat. M-am uitat la arbitru, iar el a zis că nu e nicio numărătoare și i-a șters mănușile ca și cum s-ar fi împiedicat. Cei de la masa oficială începuseră deja să numere. La fel a fost și la mine în prima repriză, mi-a dat după ceafă după stop și am căzut. Tot timpul a lovit după stop și nu i-a dat niciun avertisment”, a precizat Jo Jo Dan.
Jo Jo Dan și-ar dori ca o eventuală revanșă să aibă loc în România, dar nu exclude nici Turcia ca loc de disputare al întâlnirii. „Mi-aș dori ca revanșa să fie în România și aș accepta chiar și în Turcia să lupt cu el. Am mai multă încredere pentru că mi-am văzut adevăratul potențial. Am avut o lună jumate doar la dispoziție ca să mă pregătesc pentru acest meci și nu m-am făcut de râs”, a menționat pugilistul.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER